Ștampila JASSY/MOLDOVA (M1) – caracteristici și evoluția defectelor de utilizare
Observațiile prezentate în acest studiu se bazează exclusiv pe impresiuni ale ștampilei JASSY/MOLDOVA M1 identificate pe scrisori prefilatelice și pe corespondență ex officio din perioada sa de utilizare. Ștampila se numără printre cele mai bine documentate instrumente poștale moldovenești din intervalul 1858–1865, numeroasele exemplare păstrate permițând urmărirea cu mare precizie a modificărilor apărute în timp. Construcția sa este caracterizată de un cerc exterior cu diametrul de aproximativ 20,5 mm și un cerc interior de circa 12,5 mm, separate printr-o exergă de aproximativ 4 mm, în timp ce linia de separare dintre legende măsoară aproximativ 6 mm. Inscripțiile JASSY și MOLDOVA prezintă o serie de particularități constante, observabile pe numeroase impresiuni autentice. În legenda superioară, litera „A” apare ușor înclinată spre dreapta, primul „S” diferă discret de al doilea prin desen și proporții, iar litera „Y” prezintă terminații mai pronunțate decât celelalte caractere. În legenda inferioară se remarcă primul „M”, al cărui picior stâng este adesea ușor curbat, primul „O” cu subțieri sau întreruperi ale conturului superior, al doilea „O” afectat uneori de mici deformări, litera „L” ușor înclinată, precum și litera „V”, care pe anumite impresiuni prezintă fisuri sau întreruperi în apropierea bazei.

Pe lângă particularitățile constructive ale legendelor, ștampila JASSY/MOLDOVA M1 prezintă un număr important de defecte individuale care pot fi urmărite cronologic pe impresiunile cunoscute. Cercul exterior dezvoltă o spărtură în poziția minutului 6, deasupra literei „Y”, observabilă pe exemplare din anul 1859, precum și o întrerupere în poziția minutului 25, sub litera „V”, atestată încă 1858. În zona minutului 29 apare o lovitură cu deformare de tip alveolă orientată spre interior, situată după litera „D” din legenda MOLDOVA; aceasta este bine conturată pe impresiunile din 1859, în timp ce pe exemplarele din 1858 se observă doar o spărtură redusă. În anii următori apar întreruperi suplimentare în pozițiile minutelor 15, 50 și 53, ultima fiind situată deasupra literei „J”. Cercul interior prezintă la rândul său o spărtură în poziția minutului 6, sub piciorul literei „Y”, întreruperi în pozițiile minutelor 13, 18, 22, 25 și 45, precum și deformări de tip alveolă în zona minutului 29 și sub litera „A”, în dreptul minutului 55. O altă deteriorare distinctă este reprezentată de spărtura situată în poziția minutului 58, sub spațiul dintre literele „A” și „S”, la care se adaugă o deformare orientată spre exterior sub litera „S”, observabilă după octombrie 1858. Succesiunea acestor defecte permite reconstituirea evoluției ștampilei pe parcursul utilizării sale și oferă repere precise pentru datarea și expertizarea impresiunilo

Trebuie avut în vedere faptul că vizibilitatea defectelor este influențată de numeroși factori, printre care consistența tușului, cantitatea aplicată pe ștampilă, presiunea exercitată în momentul aplicării, poziția instrumentului față de suprafața documentului și natura suportului pe care s-a realizat impresiunea. Din acest motiv, aceeași ștampilă poate produce amprente aparent diferite chiar în aceeași perioadă de utilizare. În practică, identificarea corectă a unei anumite stări necesită compararea mai multor exemplare datate și evitarea concluziilor bazate pe o singură impresiune.

Studiul cronologic al pieselor cunoscute arată că ștampila JASSY/MOLDOVA M1 a acumulat în timp un ansamblu distinct de defecte care îi conferă o identitate proprie și permit urmărirea evoluției sale pe întreaga perioadă de funcționare. Din punct de vedere al istoriei poștale, aceste particularități reprezintă instrumente valoroase de cercetare, contribuind la autentificarea pieselor, la stabilirea cronologiei impresiunilor și la o mai bună înțelegere a activității oficiului poștal din Iași în primii ani ai administrației poștale moderne din Moldova.
The JASSY/MOLDOVA M1 double-circle postal marking is one of the best documented Moldavian postmarks of the 1858–1865 period, allowing researchers to trace its evolution through a large number of surviving pre-philatelic and ex officio covers. Measuring approximately 20.5 mm in the outer circle and 12.5 mm in the inner circle, the postmark displays several constant typographic characteristics in the inscriptions “JASSY” and “MOLDOVA”, including distinctive letter shapes and alignments. A comparative study of dated impressions reveals the gradual appearance of cracks, breaks, deformations and other defects affecting both the letters and the circular frames. Some of these flaws are visible from the earliest recorded uses, while others developed progressively through continued service. Their visibility varies according to factors such as ink consistency, pressure applied during marking and the nature of the postal document. By comparing multiple dated examples, it is possible to identify successive states of the postmark and follow its deterioration over time. These characteristics provide valuable evidence for authentication, chronological classification and the study of postal operations in Iași during the formative years of the modern Moldavian postal system.
Lasă un răspuns